Atasamentul este procesul de dezvoltare prin care bebelusul invata sa accepte separarea de mama sa si reuseste sa se separe, sa se diferentieze de ea si sa integreze ca este un individ in sine . Este procesul de individuare-separare, care are loc in jurul a 6 luni, prin care trece copilul inainte de a dobandi abilitatile de autonomie. In acest proces, copilul are o relatie speciala cu ingrijitorul sau, marcata de disponibilitate, sensibilitate, empatie si bunatate.
De unde vine teoria atasamentului?
Teoria atasamentului a fost studiata de psihologul John Bowlby care este fondatorul acesteia, concentrandu-se pe copiii abandonati plasati in orfelinate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Munca sa s-a concentrat asupra consecintelor separarilor timpurii dintre mama si copil, intr-un moment in care se credea ferm ca a oferi afectiune unui copil il facea slab si fragil. Pe baza acestei lucrari, Mary Ainsworth a dezvoltat apoi 3 tipuri de atasament din studiul experimental „ situatia ciudata ” :
- Atasamentul sigur: copilul se simte increzator in a-si explora mediul, deoarece este asigurat ca ingrijitorii sai vor fi disponibili atunci cand este nevoie. Dezvolta abilitati sociale si emotionale mai bune.
- Atasamentul nesigur : Are consecinte daunatoare asupra dezvoltarii socio-emotionale a copilului. Exista trei tipuri de atasament nesigur.
- Evitant : copilul isi evita ingrijitorii. Adopta o aparenta independenta, fiind convins ca nu poate conta decat pe el insusi.
- Ambivalent : Copilul nu este sigur de disponibilitatea ingrijitorilor sai. Va tinde sa-si amplifice emotiile negative pentru a obtine atentie, dificultati de a lua decizii sau initiative. Se indoieste de abilitatile sale din cauza emotiilor conflictuale pe care le simte fata de ingrijitorii sai.
Al 4-lea tip de atasament a aparut mai tarziu cu Mary Main si Kaplan:
- Dezorganizat: Se caracterizeaza prin comportamente contradictorii, dezorientate, atipice (de exemplu: priviri goale, gesturi ciudate), confuze sau incoerente in interactiunile cu ingrijitorii sau reactii extreme. Aceasta este o situatie in care ingrijitorii insisi manifesta comportamente inspaimantatoare sau suparatoare. Alternarea dintre atitudinile de sustinere si de respingere promoveaza dezvoltarea acestui model de atasament la copil.
Tipurile de atasament formate in timpul copilariei pot avea consecinte de durata asupra relatiilor viitoare, a increderii in sine, a gestionarii emotiilor si a modului in care interactionam cu lumea. Al 4-lea tip este cel mai daunator si poate da nastere unor tulburari disociative sau de personalitate.
Cum se prezinta aceasta teorie in domeniu?
Pregatirea pentru primirea unui copil, atunci cand acesta din urma este dorit si asteptat, se intampla chiar cu mult inainte de conceptie. Viitorii parinti se pregatesc psihologic sa investeasca aceasta mica fiinta pe care o proiecteaza, ideal ca obiect al iubirii lor. Sunt entuziasti si plini de fericire cand afla de la medic vestea buna a sarcinii. Ambii viitori parinti investesc in sarcina in cel mai bun mod posibil. Viitorul tata este prezent si atent, sprijinindu-si partenerul in momentele ei de ingrijorare.
Acest proces ideal prezice deja tipul de atasament care se va dezvolta la nasterea copilului. Este primit cu bucuria si fericirea parintilor sai care ii arata aceasta iubire in fiecare moment. Mama este sensibila la nevoile copilului ei. Este atenta si observa limbajul ei non-verbal (expresii vocale si faciale, privire, zambet). Acordarea afectiva intre copil si parintii sai este creata prin reciprocitate interactionala atunci cand acestia au capacitatea de a decoda semnalele copilului lor.
Acest acord armonios permite copilului sa se dezvolte in siguranta. Aceste prime interactiuni timpurii constituie fundamentul care va influenta dezvoltarea si personalitatea copilului pe termen lung. Copilul este capabil sa faca fata provocarilor vietii de zi cu zi adaptandu-se la mediul sau. Parintii sunt disponibili si capabili sa-si detecteze nevoile raspunzand acestora intr-o maniera adecvata, empatica si grijulie, sprijinindu-i pe parcursul diferitelor etape ale dezvoltarii lor .
Ca adult, va sti, de asemenea, sa faca fata evenimentelor si situatiilor dificile. Totusi, atunci cand copilul nu a fost investit sau asteptat (copil nedorit sau conceput accidental) nici inainte de nastere, nici dupa, dezvoltarea lui poate fi compromisa. Cand experienta maternitatii nu corespunde idealului proiectat in timpul sarcinii, mama se confrunta cu o situatie in care conexiunea cu copilul ei intarzie sa apara (Douville & al., 2023). Adesea prezenta depresiei postpartum indeparteaza mama de copilul ei. Aceasta experienta neasteptata promoveaza un cerc vicios intre dorinta de a se conecta cu el, incapacitatea de a face acest lucru, neliniste si sentimentul de vinovatie de a nu putea fi o mama buna pentru el. Aceasta indisponibilitate a mamei fata de copilul ei, in primele luni de viata, este cea care favorizeaza dezvoltarea unui atasament nesigur (evitant si ambivalent).
Atunci cand mediul familial este abuziv (psihic (constient/inconstient) sau fizic) fata de copil, este atasamentul dezorganizat pe care acesta il va dezvolta probabil. Aceasta indisponibilitate parentala rezulta din trauma parentala nerezolvata. Simptomele atasamentului nesigur vor fi vizibile clar in timpul adolescentei, perioada in care schimbarile hormonale si fiziologice se adauga crizei de identitate.
Cu toate acestea, disponibilitatea parintilor incepe in primul rand cu capacitatea parintilor de a recunoaste si valida emotiile copilului lor.
Trei tipuri de mediu familial contribuie la invalidarea emotionala la copii:
- Familia nu incurajeaza exprimarea emotiilor: Emotia copilului nu este recunoscuta sau incurajata. Uneori este reprimata: „Nu te mai vaita ca o fata! » strigam noi la el. Sentimentele copilului nu sunt validate de parinti sau de cei dragi.
- Familia recunoaste emotiile doar atunci cand sunt supraexprimate: cererile copilului sunt ascultate doar atunci cand emotia lui este sporita. Invata astfel sa faca cereri folosind emotii extreme (tipete, lacrimi, violenta). De exemplu, rostogolindu-se pe pamant tipand si plangand sa-si ia punga cu bomboane in mijlocul supermarketului pe care ajunge asa.
- Familia cu pretentii extreme: Se asteapta un nivel ridicat de la copil in timp ce starea lui psihologica nu este luata in considerare. Important in ochii parintilor este performanta si succesul la un nivel inalt fara a fi atent la starea emotionala a copilului. Invata astfel ca dragostea parintilor sai este conditionata de succesul social.
Este important aici sa intelegem ca aceste atitudini sunt inconstiente si adesea foarte atente din partea parintilor si a celor din jurul copilului.
Tulburarea de atasament la adulti
Cunoasterea stilului tau de atasament inseamna sa te cunosti mai bine pe tine si sa-ti cunosti mai bine aproapele pentru a stabili relatii sigure cu ei. Intr-adevar, stilul de atasament dezvoltat in copilarie va fi baza sigura sau nesigura care se va proiecta la varsta adulta in relatia de cuplu.
Potrivit psihologului si doctorului Marc Pistorio, credem ca ne-am ales partenerul romantic pentru ca ne-a atras aspectul fizic, dar este mult mai subtil decat atat. Intr-adevar, lucrarile recente privind neurobiologia atasamentului releva impactul relatiilor emotionale si ca creierul nostru este deja programat de tipul de atasament construit in copilarie, in primii doi ani de viata. Daca subiectul a dezvoltat un stil nesigur, el va fi atras de acest tip pentru ca ii va aminti de istoria sa (zona de confort). Asa se repeta tiparele disfunctionale ale cuplurilor nesigure.
Pana cand se realizeaza, tiparul de repetitie continua cu aceleasi dificultati si esecuri in dragoste. Cati oameni au spus aceasta propozitie? „Cand imi voi avea copiii, nu voi fi asa” si mai tarziu se trezesc ca adopta aceleasi tipare!
Particularitati ale cuplurilor in functie de tipul lor de atasament:
- Siguranti : au o strategie buna de rezolvare a conflictelor, sunt ascultatori reciproci, se pun cu usurinta intrebari, nu sunt prinsi in ego-ul lor de a-l invinovati pe celalalt.
- Anxiosi/anxiosi : sunt un cuplu dramatic, au o reprezentare slaba a lor si a celuilalt.
- Avoidant/Avoidant : acest cuplu experimenteaza mai putin conflict, deoarece sunt doua vieti in paralel. El da impresia ca este fericit pentru ca nu se cearta aproape niciodata, dar sufera interior in tacere. Lipsa de intimitate.
Conflictele nu se rezolva niciodata pentru evitanti ca si pentru persoanele anxioase, dar nu din aceleasi motive. Scopul vietii de cuplu nu este acela de a trai fara conflicte, ci de a experimenta diferentele stiind cum sa le imbine prin dezvoltarea abilitatilor pentru a le rezolva. Cunoasterea tipului tau de atasament si al sotului tau sau al viitorului sot iti permite sa depasesti conflictele si problemele de comunicare prin reducerea sferei si intensitatii acestora. Legatura romantica isi poate lua astfel locul in echilibrul unei relatii sigure si de durata.