Desene pentru copii: o fereastra catre lumea interioara a copiilor

Desenul este un instrument foarte puternic in expresivitatea emotionala a copiilor. Pictura este un act eliberator; nimeni nu ne invata sa desenam si nu este necesar, pentru ca in mod firesc incepem sa facem asta.

Copiilor le place sa deseneze si atentia lor este complet concentrata asupra acestuia. Este un joc care ii motiveaza, ii stimuleaza si le ofera propriul spatiu de concentrare.

La anumite varste, limbajul nu este pe deplin dezvoltat, iar desenul este un vehicul fundamental de comunicare pentru ei . Desenul, pe langa faptul ca este un joc foarte valoros, este o resursa grozava pentru a le intelege sentimentele si a relationa cu ele.

Prin urmare, este foarte important sa nu le limitam cu indicatii sau restrictii. Nu este nevoie sa le criticati creatiile sau sa decideti pentru ele. Este esential sa-i lasam liberi, astfel incat sa se poata distra si sa invatam putin mai multe despre lumea lor interioara .

Cum se dezvolta capacitatea de a desena?

Cand un copil incepe sa deseneze ne gandim ca nu urmeaza nicio ordine sau model, dar nu este adevarat. Desenele copiilor sunt organizate pe baza unor legi de baza, precum uniformitatea sau continuitatea.

Elementele, doodle-urile si figurile vor fi reflectarea experientelor succesive pe care copilul le are si care, dupa ce le-au organizat in minte, dau nastere creatiei sale personale . Cu alte cuvinte, copilul sintetizeaza ceea ce observa si de acolo reprezinta modelul pe care si-a creat in sine si care i-a permis sa-si organizeze perceptiile asupra mediului.

Analiza desenelor copiilor a fost dezvoltata in general din trei aspecte cheie: structura sa, tematica sa si evolutia prin dezvoltare in copilarie. Creatia grafica are etape, dar copiii din toate culturile lumii incep la fel: prin mazgalire.

Intre doi si patru ani, micutii incep in arta desenului facand doodle-uri si linii. De la inceput ii putem vedea pe cei mai multi dintre ei bucurandu-se de aceasta activitate. Odata cu trecerea timpului, loviturile devin mai controlate, vor fi denumite pentru a le identifica cu forme ale lumii reale si, desi cu siguranta nu au nicio asemanare, reprezinta un mare avans.

In jurul varstei de trei ani apar forme. Mandale, sori, cercuri, triunghiuri: forme de baza care ulterior vor fi combinate pentru a crea mai multe modele. De la patru pana la sapte ani apar primele incercari de reprezentare.

Imaginile incep sa fie recunoscute si temele se disting. Le place sa faca figuri precum oameni, case si copaci. Figura umana este aproape intotdeauna tema preferata. In aceasta etapa, ei depun un mare efort pentru a-si conecta intentia de reprezentare interna cu lumea reala. Desenul contine ceea ce este semnificativ pentru copil si reflecta modul lui de a se raporta la mediu.

De la varsta de sapte ani apar modificari in expresia desenelor copiilor. In aceste momente are loc o diferentiere clara a stilului personal, culoarea si forma se stabilizeaza.

Ordinea spatiala intra in scena, figurile si elementele incep sa aiba orientare pe hartie, de exemplu apar liniile cerului sau ale pamantului.

Va exista un numar tot mai mare de detalii, simboluri si continut social. De acum inainte, si mai ales daca copilul isi va dezvolta in continuare latura artistica, desenele copiilor vor deveni mai bogate si in adolescenta isi va putea exploda creativitatea.

Desene pentru copii, traducatori de emotii

Pictura joaca de obicei un rol foarte relevant in cazul copiilor cu traumatisme sau alte tipuri de patologii. In aceste cazuri, desenul este o modalitate de a-si exprima conflictele interne.

Pentru un psiholog cu pregatire adecvata, desenul poate fi foarte util, folosindu-l pentru a genera ipoteze privind diagnosticul copilului sau pur si simplu pentru a intelege personalitatea acestuia. Jocul care se stabileste in consultare permite minorului sa se relaxeze si sa ia contact cu un mediu necunoscut fara a fi nevoie sa se simta presat sa vorbeasca.

Desenul ajuta la eliberarea tensiunilor si permite copilului sa-si expuna interiorul. Prin hartie si picturi el isi poate comunica lumea fara a fi nevoie sa foloseasca verbalizarea. Exprimarea artistica libera favorizeaza un mediu ludic si ofera informatii despre starea de dezvoltare psihica a copilului .

Insusi actul de a desena transmite informatii importante. Profesionistul, prin tehnica observatiei, va putea analiza modul in care minorul se exprima, simtind ca personalitatea sa se va reflecta in diferite aspecte : miscarile sale, durata de atentie, liniile sale pe hartie, aranjarea figurilor, alegerea. elementele, culorile etc

Atmosfera relaxata ii incurajeaza pe copii sa faca o creatie libera sau chiar putem sugera o tema daca dorim sa studiem un anumit domeniu.

Copiii expusi la mare stres sau care au suferit traume isi reflecta angoasa in desene. Ele reprezinta ceea ce au experimentat si pot deveni foarte explicite in functie de varsta lor.

Copilul este cel care ghideaza in orice moment tema desenului si de aceea pictura poate actiona ca o oglinda unde reflecta ceea ce trebuie exteriorizat.

Ce mesaje contin desenele copiilor?

Cand un copil deseneaza, putem observa multe aspecte ale dezvoltarii sale, de exemplu, durata de atentie.

Copiii se bucura de obicei foarte mult cand picteaza, asa ca activitatea ii inconjoara de obicei intr-un halou de concentrare care ii lasa absorbiti. Daca nu sunt capabili sa mentina atentia atunci cand deseneaza, pot avea niveluri de atentie mai slabe in alte tipuri de sarcini, asa ca poate fi interesant de analizat daca exista un deficit de atentie la copil.

Observand creatiile, putem estima si gradul de complexitate al gandirii copilului, chiar daca este avansat pentru varsta lui. Copiii foarte inteligenti produc de obicei desene mai complexe, in timp ce deficitele cognitive sunt asociate cu desene slabe sau de nivel inferior, in functie de varsta lor.

La fel, desenele unui copil deschid usile personalitatii si emotiilor lui. Pictura este un instrument care le permite sa-si comunice modul lor de a se raporta la mediul inconjurator, isi proiecteaza familia, casa, prietenii. Ele arata faptele care le-au atras cel mai mult atentia, ceea ce le-a marcat experienta.

Copiii care au suferit catastrofe sau razboaie deseneaza scene ale conflictului, cu aceasta cauta sa integreze ceea ce s-a intamplat pentru a-l ordona in minte, sa-i dea sens si sa-l accepte, cu asta isi transfera si emotiile si iau o anumita distanta, ea. este ca si cum prin vopsele se va elibera o parte din aceasta povara.

Pe de alta parte, atunci cand analizam aspecte precum marimea figurilor, distributia acestora, distantele si pozitiile, culorile folosite sau semnele si simbolurile, putem dezlega multe semnificatii ale continutului.

Care sunt culorile care ies in evidenta? Exista un accident vascular cerebral impulsiv, calm, agresiv sau nervos? Gasim inconsecventa intre pozitiile figurilor? Sunt personajele incomplete? Cum au fost distribuite spatiile?

Putem stabili un dialog cu copilul astfel incat acesta sa ne spuna povestea desenului si astfel sa realizeze propria interpretare . Cu alte ocazii, profesionistul trebuie sa exploreze aspecte conflictuale pe care copilul poate sa nu le dezvaluie in mod direct sau sa le faca cu un fel de fantezie.

Un copil care a fost abuzat sexual poate fi infatisat intins in pat cu tatal sau si mana tatalui sau pe corp. Sau poate, o fata care are un conflict cu mama ei reprezinta figura materna intr-o pozitie indepartata fata de a ei, poate nici macar sa nu o deseneze sau sa foloseasca culori inchise si trase incomplete, poate ca nu reprezinta o trasatura faciala sau corporala, de exemplu, ca mama nu are maini sau gura.

Desigur, toate aceste aspecte trebuie studiate de un profesionist iar interpretarile desenelor vor fi ipoteze care mai tarziu trebuie confirmate printr-un examen psihologic exhaustiv. Fiecare caz trebuie analizat cu propria sa subiectivitate.

Exista multe variante posibile si nici un diagnostic nu poate fi pus cu un simplu desen, asa ca ar trebui luate in considerare alte teste si interviuri.

Chiar si asa, desenele sunt un instrument foarte valoros pentru stabilirea comunicarii cu copiii -si cu persoanele in varsta in multe cazuri- atunci cand constatam ca comunicarea directa nu este suficient de bogata sau este inchisa.