10 motive pentru care ne place Brennan Manning

Inainte de a va spune de ce imi place acest autor neconventional, o sa va destainui cateva secrete din bucataria noastra editoriala. Lucruri invizibile, care se fac pe tacute si la care, de obicei, publicul nu se prea gandeste. Exact asa cum, infometati fiind la un restaurant bun, stam cu ochii doar pe chelnerul ce apare cu farfuria plina, uitand complet de bucatar, de cratitele in care amesteca si de ingredientele combinate cu dibacie.

De-a lungul celor peste cincisprezece ani de functionare, mi-am dat seama ca o editura mititica precum a noastra nu poate functiona decat daca face trei lucruri: are o identitate bine conturata, alege autori care sa se potriveasca acestei identitati si, in fine, nu isi tradeaza cititorii.

Din numeroasele volume scoase de un autor, doar cateva sunt cu adevarat proaspete, vii, care ii dau adevarata masura si care l-au consacrat. Un editor bun face efortul de a le identifica si de a le publica fix pe acelea, si nu pe altele. Fiindca inevitabil, dupa o vreme, autorul respectiv presat fiind de public si edituri va incepe sa se invarta in jurul cozii, sa devina repetitiv in idei si exemple, ba chiar sa inceapa sa se citeze pe sine insusi. Nici macar Brennan Manning nu a scapat de acest blestem. Iata de ce, din vasta lui opera ne-am oprit la doar trei titluri, care, dupa parerea mea, alcatuiesc un fel de trilogie.

Evanghelia vagabonzilor da cep Harului, care in traditia crestina este sinonim cu speranta suprema. Credinciosului i se semneaza un cec in alb de Sus, din partea Casei. In virtutea acestui dar, si nu prin merite personale, trecutul ii este iertat si uitat, prezentul i se umple de sens, iar viitorul nu-i suna deloc rau.

Semnatura lui Hristos merge un pas mai departe, avand ca punct focal Crucea, deopotriva un sublim scandal si un semn nobiliar pentru ucenicul dispus la o schimbare radicala de macaz. Este vorba aici de disponibilitatea totala de a-l urma pe Cel rastignit.

Copilul lui Ava este o carte care vorbeste despre conditia de preaiubit a celui ce a fost coplesit de har si a apucat pe calea trasata de cruce. Manning spune frumos: „Cand apartenenta mea la un grup de elita umbreste dragostea mea pentru Dumnezeu, cand imi extrag viata din orice alta sursa decat din conditia mea de preaiubit, sunt mort din punct de vedere spiritual”.

Dar de ce imi place acest autor? Pentru:

10. Fragilitate …

Imi place Brennan Manning pentru fragilitatea lui, pentru biografia lui imperfecta si surprinzatoare. Iata profilul sau: luptator in razboiul din Coreea, calugar franciscan, predicator aiurea, prizonier de buna voie intr-o puscarie din Elvetia, cazut de la inaltimea amvonului drept in patima betiei, recuperat, reabilitat, casatorit, autor de succes si vorbitor de clasa, indragostit fara speranta de Purtatorul crucii, Cel care l-a iubit mereu neconditionat si a crezut in el. Imi aminteste de Padre Pio inaintea caruia un om s-a confesat zicand: „Parinte, iti marturisesc ca eu nu cred in Dumnezeu”. Acesta i-a replicat: „Bine, dar sa nu uiti ca El crede in tine”.

9. Rememorarea generozitatii

Manning ne reaminteste raspicat de aceasta generozitate incapatanata si inexplicabila a unui Dumnezeu care crede mereu in noi, in ciuda ratarilor succesive, in ciuda celor mai marsave tradari de care i se face zilnic parte.

8. Activarea iubiri irationale

Recluziunea si rugaciunea contemplativa sunt cele care intermediaza participarea noastra activa la taina acestei iubiri irationale, armele ucenicului care isi doreste cu adevarat sa se lase rostit de Cel Preainalt. Astfel de idei ciudate, venite pe filiera traditiei catolice au menirea de a scoate evanghelicul cuminte din spatiul sau de confort, de a-l trezi din motaiala si de a-l face brusc atent.

7. Marturisiri, spaime, reflecții …

In locul unei scriituri terne sau a unei predici caldicele, previzibile si dospind de certitudini triumfaliste, Manning ii ofera cititorului un meniu diferit: marturisiri sincere, spaime, reflecții paradoxale si adevarate dusuri scotiene teologice. Ca si Iacov in confruntarea sa cu ingerul, autorul isi duce propriul razboi pe fata si recunoaste plin de sinceritate: „Ma lupt inca sa renunt la pretentia absurda ca maruntele mele rugaciuni, cunoasterea Scripturii, intuitiile spirituale, miluirea unui sarac si succesele zgomotoase in activitatea pastorala ma pot face iubit in ochii lui Dumnezeu”.

6. Refuz …

Imi place Manning fiindca refuza inregimentarea si mersul cu turma alaturi de multi autori crestini de succes care batatoresc cam aceeasi carare, cu mici derapaje prin scaietii de langa. Merge contra curentului, e mereu proaspat si surprinzator.

5. Profunzime

E profund si autoironic. Imi aminteste pe undeva de sfintii nebuni (pentru Hristos) care bantuiau prin Rusia medievala. Are o mobilitate intelectuala remarcabila. Citeste, interpreteaza, da mai departe. Inspira si expira vast, scrie fermecator si convingator, spune lucrurilor pe sleau, te pune mereu pe ganduri cu afirmatii taioase si incomode: „Hristos a ofensat ordinea religioasa si politica a Palestinei. La fel, crestinul este dator sa ofenseze, iar daca nu o face este semn rau, inseamna ca nu poate fi foarte crestin.”

4. Mobilizare

Pentru ca mersului triumfalist si ascendent al unei lumi obsedate de Manning ii opune cu smerenie o mobilitate descendenta, inversa mersului lumii, o atentie re-focalizata spre lucrurile care conteaza cu adevarat pentru oricine se pretinde a fi credincios.

3. Ganduri in introspectie

Acest autor merge perfect cu starea generalizata de criza. Ne reaminteste ca adevarata criza e una discreta, interioara. Ceea ce se vede la suprafata e doar varful unui aisberg.

2. Viata

Manning este un tamaduitor ranit, unul care a cunoscut pe propria piele ce inseamna inaltarea si decaderea. Chemarea lui directa trimite la o credinta autentica si radicala pe un drum anevoios, care trece neaparat pe la Cruce spre Invierea noastra cea de toate zilele, alaturi de Hristos.

1. Pentru ce a scris

Sa-l citim si sa-l recitim deci pe Manning cu o minte deschisa, sa ne lasam pusi pe ganduri de sfanta lui nebunie si, mai ales, sa fim dispusi mereu sa ne re-ajustam corect coordonatele propriei credinte.

Acest articol a fost publicat în My Blog. Salvează legătura permanentă.